Dosar 3203/227/2017/a1 din 18.09.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3203/227/2017/a1
Data dosar:
18.09.2017
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.10.2017 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 992/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul T****** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea uni vehicul neînmatriculat”, prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. 1 cod penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T****** V***** pentru săvâr?irea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. 1 Cod penal şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 24 octombrie 2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 24.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD