R****** S*
ReclamantN***** S*****
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta NEACŞU Sabina. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 1.152,31 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate şi a reducerilor oferite conform contractului încheiat între părţi. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate conform contractului, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data achitării efective a debitului, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Hotararecameraconsiliu3694/2018 din 29.03.2018Amână pronunţarea la data de 29.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2018pentru verificari procedură prealabila conform ncpc