S***** I****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 80-82 Cod penal, dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul S***** I****, pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. penal cu apl. art. 374 al. 4 C.pr.pen. În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 3 Cod de procedură penală raportat la art. 81 din Codul penal, aplică inculpatului S***** I**** un avertisment, sens în care: În baza dispoziţiilor art. 81 alin. 2 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare, în sensul de a nu mai comite pe viitor infracţiuni, precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, posibilitatea condamnării sale, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b din Codul penal. În baza dispoziţiilor art. 82 alin. 1 Cod penal, constată că inculpatul S***** I**** nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. În baza art. 274 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpatul S***** I**** la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 octombrie 2017.
Hotarare 1365/2017 din 04.10.2017stabileşte pronunţarea în cauză la data de 04 Octombrie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2017