S* G*** C** S**
ReclamantS****** M******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta creditoare SC Gosp – Com SRL, cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, strada Budai Nagy Antal, nr. 1, judeţul Covasna, în contradictoriu cu pârâtul debitor S****** M****** Întreprindere Individuală, cu sediul în comuna Sânzieni, Valea Seacă, nr. 61, judeţul Covasna. Obligă debitoarea să-i plătească creditoarei suma de 630 lei contravaloare facturi neachitate, suma de 127,14 lei contravaloare penalităţi de întârziere contractuale, aferente acestui debit, calculate de la scadenţa fiecărei facturi fiscale până la data introducerii acţiunii, precum şi penalităţile calculate potrivit art. 120 al. 7 din OG 92/2003, calculate de la data pronunţării până la data plăţii efective a debitului. Obligă debitoarea să-i plătească creditoarei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce urmează să fie depus la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2017.
Hotararecameraconsiliu691/2017 din 20.11.2017