A***** A* G****** I****
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 C.p.p., condamnă pe inculpatul A***** A* G****** I**** ..........la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 11.03.2015). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2.În temeiul art. 48 alin 1 raportat la art. 320 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 C.p.p condamnă pe inculpatul A***** A* G****** I**** la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale (fapta din data de 11.03.2015). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3. În temeiul art. 323 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 C.p.p , condamnă pe inculpatul A***** A* G****** I**** la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (fapta din data de 11.03.2015). În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 88 alin (3) c. pen., revocă amânarea executării pedepsei de 8 luni închisoare, dispusă prin sentin?a penală nr.786 a Judecătoriei Constan?a pronun?ată în dosarul nr. 41832/212/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1124/P/2015 la 23.11.2015 a Cur?ii de Apel Constan?a ?i dispune executarea acesteia. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b rap. la art. 38 alin. 1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, contopeşte pedepsele complementare aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, pe o perioada de 2 ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal. În baza art. 45 alin. (5) şi alin. (3) lit. a) din Codul penal contopeşte pedepsele accesorii aplicate, inculpatul urmând să execute, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 25 alin. 3 C.pr.pen. desfiinţează înscrisul constând în permisul de conducere seria C00282335T - falsificat, pe numele A***** A* G****** I****. În temeiul 398 raportat la art. 274 alin. 1 CPP obligă inculpatul la plata sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 250 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2020.
Hotarare 192/2020 din 15.12.2020Amână pronunţarea la data de 15.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2020Amână pronunţarea la data de 08.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 24.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2020În temeiul art 386 c. pr. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 alin. 1 rap. la art. 321 alin. 1 din C.pen, săvâr?ită de inculpatul A***** A* G****** I**** , cercetat în stare de libertate, în fapta de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 48 alin 1 raportat la art. 320 alin. 1 C. pen. Cu apel odată cu fondul. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi 06.10.2020.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020amână pronunţarea la data de 06.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2020stabileşte termen pentru pronunţare asupra schimbării încadrării juridice la data de 22.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2020Suspendat de drept în baza art. 64 alin. (13) din Alexa 1 din Decretul Preşedintelui României 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
pentru lipsa inculpatului .
Incheiere de sedinta din 25.02.2020pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019acordă un ultim termen de judecată pentru imposibilitate prezentare inculpat.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019În baza art. 395 alin 1 C pr. pen. raportat la art. 378 alin 3 C. pr. pen, repune cauza pe rol pentru a întreba inculpatul ANGHEL GABRIEL IONUŢ dacă îşi manifestă acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cazul în care va fi găsit vinovat. Cu apel odată cu fondul. Acordă termen la data de 10.09.2019 pentru când se citează inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 14.05.2019.
Incheiere de sedinta din 14.05.2019amână pronunţarea la data de 14 05 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2019amână pronunţarea la data de 08.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2019pentru ascultarea celorlalţi doi martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019pentru lipsă de apărare a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018pentru administrare probe - ascultare martori.
Incheiere de sedinta din 30.05.2018PENTRU LIPSA INCULPATULUI
Incheiere de sedinta din 25.04.2018pentru angajare apărător.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018