G******* V*****
InculpatÎn baza art. 335 alin.2 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p, condamnă pe inculpatul G******* V*****, cetăţean român, studii 12 clase, strungar, căsătorit, fară antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv”. În baza art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi i) C.p., aplică inculpatului, pe lângă fiecare din cele două din urmă pedepse principale, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) din C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare din cele două din urmă pedepse principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b) din C.p., contopeşte pedepsele principale stabilite anterior şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 luni şi 20 de zile, rezultând în final pedeapsa de 1 an, 2 luni şi 20 de zile de închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C.p., coroborat cu art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum pe o perioadă de 1 an, care va fi executată în condiţiile prev. de art. 68 alin.1 lit. b) C.p. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 5 C.p. rap. la art. 65 alin.1 C.p. coroborat cu art. 66 alin.1 lit. a), b) şi i) C.p., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat precum, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte, conform dispoziţiilor art. 92 C.p., un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 C.p., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urmează a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţiile comunitare. În baza art. 94 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c)- e) C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 93 alin. 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Costeşti, judeţul Argeş sau în cadrul Consiliului Local Costeşti, judeţul Argeş, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 96 C.p., atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse ori obligaţiilor stabilite în sarcina sa. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 700 lei, din care suma de 500 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2017.
Hotarare 227/2018 din 05.07.2018Amână pronunţarea la data de 05.07.2018. Pronunţată în şedinţă publică din data de 27.06.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2018Admite cererea inculpatului, urmând ca prezenta cauză să se soluţioneze conform procedurii simplificate. Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpat. În vederea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere, Amână judecarea cauzei la 27.06.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 16.05.2018Constata ca prin rezolutia din data de 26.03.2018, termenul de judecata din data de 19.04.2018 a fost preschimbat la data de 16.05.2018.
Rezolutie din 19.04.2018În baza art. 351 alin. 1 C.p.p., ţinând seama de necesitatea respectării principiului nemijlocirii precum şi de jurisprudenţa CEDO în materie, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19 Aprilie 2018, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, potrivit disp. art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Februarie 2018
Incheiere de sedinta din 15.02.2018