B**** P**** , L* C*** D* A** M******** L****
ReclamantS* R**** I** S* S***** A***
PârâtS* R**** I** S**
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta SC R. IFN SA cu privire la capătul de cerere vizând restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor al căror caracter abuziv se invocă. Admite în parte cererea având ca obiect constatare nulitate act, formulată de reclamanta B.P., în contradictoriu cu pârâta SC R. IFN SA. Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze stipulate cuprinsul Contractului de credit pentru nevoi personale nr. 617561 din 17.07.2008: - clauza referitoare la comisionul de administrare, prevăzută la pct. 2.12 din Secţiunea I – Condiţii financiare; - clauzele care stipulează că valoarea penalităţilor de întârziere este de 0,15% pe zi de întârziere calculată asupra debitului principal şi, respectiv, că penalităţile de întârziere pot depăşi valoarea debitului asupra căruia se calculează, prevăzute la pct. 9.2 şi 9.4 din Secţiunea a II-a – Condiţii generale. Obligă pârâta SC R. IFN SA să restituie reclamantei B.P. sumele achitate în temeiul clauzelor abuzive menţionate în paragraful anterior, respectiv 3.870,73 de lei, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare perceput în perioada 28.08.2018-01.10.2017 şi 7,07 de lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta SC R. IFN SA să plătească reclamantei B.P suma de 2000 de lei, cu titlu de contravaloare a chetuielilor de judecată avansate de reclamantă pentru soluţionarea cererii. În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara apel împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.06.2018.
Hotarare 424/2018 din 12.06.2018amână pronunţarea la data de 12.06.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2018la data de 05.06.2018 pentru studiul relaţiilor depuse de pârâtă.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018pentru ca pârâta să depună punct de vedere cu privire la calculul comisionului de administrare şi penalităţilor de întârziere şi să inainteze relaţii din care să rezulte valoarea plăţilor.
Incheiere de sedinta din 10.04.2018Pentru legala citare a pârâtei, se stabileşte termen la 10.04.2018.
Incheiere de sedinta din 06.03.2018