Dosar 3234/62/2017 din 31.05.2017

încuviinţare executare silită


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3234/62/2017
Data dosar:
31.05.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
încuviinţare executare silită
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CivD2
  • Alte soluţii

    Admite astfel cum a fost ulterior precizată cererea formulată de creditorul Giuseppe Portigliotti, avocat, prin reprezentant convenţional avocat Vătavu Valeriu, în contradictoriu cu debitorul Sodero Giovani, reprezentat convenţional de avocat Alice Miniscloux, şi, în consecinţă: Încuviinţează declanşarea procedurii executării silite sub forma popririi acţiunilor pe care debitorul le deţine la SC Nelsand SA, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 5.999/13.12.2016 pronunţată de Tribunalul din Torino, până la concurenţa sumei de 83.137, 53 Euro, ce se va converti în moneda naţională la cursul de schimb al zilei când hotărârea a devenit executorie în statul unde a fost pronunţată, la care urmează a se adăuga dobânda legală calculată începând cu data de 27.07. 2013 şi până la achitarea integrală a debitului, precum şi cheltuielile de executare. Emiterea titlului executoriu în favoarea părţii creditoare în temeiul prezentei hotărâri. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.09.2017

    Hotarare 132/2017 din 25.09.2017
  • Sedinta din data de 22.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CivD2
  • Amână cauza

    Având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, dispune amânarea pronunţării

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2017
  • Sedinta din data de 18.07.2017 la ora 10:00

    Complet: CivD2
  • Amână cauza

    Pentru a se remite cauzei documentele solicitate de către instanţă, amână soluţionarea cauzei pentru data de 22.09.2017, ora 09:00, sala T2

    Incheiere de sedinta din 18.07.2017
  • Sedinta din data de 23.06.2017 la ora 09:00

    Complet: CivD2-CC
  • Amână cauza

    Pentru ca petentul să comunice date despre domiciliilecreditoriului şi ale debitorului în vedere citării acestora, se acordă un nou termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 23.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD