P**** V******
ReclamantP**** T*****
ReclamantC********** D* C***** M*************** C********** C* D** A***
IntimatRespinge, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta C. C. M. – S. C.Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamanţii P. V. şi P. T. în contradictoriu cu pârâta C. C. M. – S. C., cerere având ca obiect anularea parţială a hotărârii adunării generale ordinare din data de 30.03.2017 referitoare la alegerea preşedintelui cooperativei şi a membrilor consiliului de administraţie, anularea cererii de înscriere de menţiuni la O. R. C. C. şi obligarea cooperativei la convocarea unei noi adunări generale ordinare având pe ordinea de zi alegerea preşedintelui şi a membrilor consiliului de administraţie.Respinge, ca nefondată. cererea formulată de reclamanţi având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.Obligă reclamanţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de pârâtă în cuantum de 1.800 lei.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la instanţa specializată.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.03.2018.
Hotarare 438/2018 din 15.03.2018Uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie invocată de către pârâtă, cu fondul cauzei.Pune în vedere pârâtei să prezinte spre vedere originalul cererii formulate de către P. I. M. pentru a fi primită în cooperativă, cu menţiunea datei formulării cererii, precum şi originalul procesului verbal al adunării ordinare a membrilor cooperatori din data de 14 aprilie 2016 aflat la dosar în copie la filele 18-22.Se va emite adresă către pârâta C. C. M. – S. C., cu solicitarea de a depune la dosar, în copie, cererea formulată de către P. I. M. pentru a fi primită în Cooperativă, cu menţiunea datei formulării cererii, hotărârea în baza căreia s-a soluţionat cererea formulată de către P. I. M., convocatorul şi procesul verbal încheiat cu ocazia adunării generale a membrilor cooperatori la care s-a soluţionat cererea formulată de către P. I. M.Amână soluţionarea cauzei pentru data de 15 martie 2018, sala 249, ora 8:00, termen dat în cunoştinţă părţilor prezente în instanţă.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentanta reclamanţilor.Stabileşte în sarcina pârâtei obligaţia de a depune la dosar tabelul cu prezenţa membrilor cooperatori acre au luat parte la adunarea generală din data de 30 martie 2017, obligaţia de a-i comunica reprezentantei reclamanţilor acel înscris, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată următor şi obligaţia de a face dovada comunicării lui.Amână soluţionarea cauzei pentru data de 15 februarie 2018, sala 249, ora 8:00, termen dat în cunoştinţă părţilor prezente în instanţă.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Prorogă pronunţarea asupra solicitării de audiere a martorilor G. A. şi G. P. Viorel şi interogatoriul pârâtei, solicitări adresate instanţei de către reclamanţi şi asupra solicitării de audiere a martorilor C. G. şi C. A. şi interogatoriul reclamanţilor, solicitări adresate instanţei de către pârâtă, până după depunerea la dosar de către pârâtă a procesului verbal încheiat cu ocazia A. G. M. C. din data de 30 martie 2017 şi a hotărârii întocmite cu acea ocazie.Stabileşte în sarcina pârâtei obligaţia de a depune la dosar procesul verbal încheiat cu ocazia A. G. M. C. din data de 30 martie 2017 şi hotărârea întocmită cu acea ocazie, care de altfel se şi contestă în speţă. Amână soluţionarea cauzei pentru data de 11 ianuarie 2018, sala 249, ora 8:00, termen dat în cunoştinţă părţilor prezente în instanţă.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017