Dosar 3244/214/2017/a1 din 29.11.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3244/214/2017/a1
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Judecătoria Costești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2018 la ora 13:00

    Complet: C3-1 - penal - camera preliminara
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 597/P/2017, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti privind pe inculpatul Ţ*** I****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de: „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. şi ped. de art. 336, alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ţ*** I****. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 29.01.2018.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 29.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD