S***** G*******
ReclamantC****** Ş***** D* E******* I******** "*** A****** - G*** H********
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la dobânda legală solicitată pentru perioada anterioară datei de 10.04.2014, invocată din oficiu de către instanţă. Respinge cererea cu privire la dobânda legală solicitată pentru perioada anterioară datei de 10.04.2014, ca fiind prescrisă. Admite în parte cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor recunoscute prin sentinţa civilă nr. 506 din 16 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 736/86/2009, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, calculată începând cu data de 10.04.2014 şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, data de 03 iulie 2017.
Hotarare 792/2017 din 03.07.2017Amână pronunţarea la data de 03.07.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 19 iunie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2017