A****** A*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, raportat la art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila cu inculpatul A****** A*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (republicată), obiect al cauzei penale nr. 106/D/P/2015. În baza 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare (republicată) cu aplicarea art. 61 alin. (4) lit. c) Cod penal şi art. 480 alin. (4) Cod proc. penală - condamnă pe inculpatul A****** A***** la pedeapsa de 1350 lei amendă penală (compusă din 135 zile-amendă, de înmulţit cu suma de 10 lei pentru fiecare zi-amendă), pentru comiterea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă săvârşită la data de 12.09.2015. În baza art. 404 alin. (4) lit. i) Cod proc. penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 alin. (1) şi (3) Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii şi a consecinţelor ce decurg din aceasta. Constată că întreaga cantitate de substanţe psihoactive, deţinută de inculpat a fost consumată în procesul analizelor de laborator efectuate de IGPR – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză. În baza art. 272-275 Cod proc. penală stabileşte obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: - obligă inculpatul A****** A***** la plata sumei de 600 cheltuieli judiciare către stat, fără a fi incluse în aceste cheltuieli judiciare onorariile avansate de stat pentru avocaţii din oficiu; - suma de 520 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat dosar urmărire penală şi dosar instanţă, rămâne în sarcina statului. Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei totale de 520 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu în dosarul de urmărire penală şi onorariul avocatului din oficiu în dosarul de instanţă: - suma de 260 lei către avocat Chirilă Cristian, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpat, în dosarul de urmărire penală [delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3491 din 31.10.2017 eliberată de Baroul Brăila]; - suma de 260 lei către avocat Burlacu Milica, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpat, în dosarul de instanţă [delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3638 din 07.11.2017 eliberată de Baroul Brăila]; Cu apel.
Hotarare 277/2017 din 24.11.2017