P****** M***** C*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2305/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, privind pe inculpatul PÎNDARU MARIAN CRISTIAN (…), trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fară permis de conducere şi de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fapte prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplic, art. 41 alin. 1 C.pen., şi art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplic, art. 41 alin. 1 C.pen., ambele cu aplic, art. 38 alin. 2 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PÎNDARU MARIAN CRISTIAN. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi părţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.01.2018. Judecător de Cameră Preliminară,
Incheierefinalacameraconsiliu51/2018 din 18.01.2018