Dosar 3274/330/2017/a1 din 02.08.2017

ucidere din culpă (art.192 NCP) prelungire drept circulaţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3274/330/2017/a1
Data dosar:
02.08.2017
Instanta:
Judecătoria Urziceni
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP) prelungire drept circulaţie
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.11.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 CC
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 494/P/2015 din 25.07.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, privind pe inculpatul PETRESCU VIRGIL( cu date) cercetat în stare de libertate, cercetat în stare de libertate), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PETRESCU VIRGIL (cu date)cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 21 noiembrie 2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara193/2017 din 21.11.2017
  • Sedinta din data de 17.11.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de petentul – inculpat PETRESCU VIRGIL(cu date). Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al petentului-inculpat pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.11.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.11.2017.

    Incheiere de sedinta din 17.11.2017
  • Sedinta din data de 19.10.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 CC
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de petentul – inculpat PETRESCU VIRGIL, (cu date). Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al petentului-inculpat pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.10.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.10.2017.

    Incheiere de sedinta din 19.10.2017
  • Sedinta din data de 18.10.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 CC
  • Amână cauza

    ca urmare a desfiinţării completului.

    Incheiere camera preliminara din 18.10.2017
  • Sedinta din data de 18.09.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de petentul – inculpat PETRESCU VIRGIL, (cu date). Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al petentului-inculpat pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.08.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.09.2017.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2017
  • Sedinta din data de 22.08.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de petentul – inculpat PETRESCU VIRGIL, (cu date). Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al petentului-inculpat pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.08.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.08.2017.

    Incheiere de sedinta din 22.08.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD