E** N******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 Cod Penal cu aplic. art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod de procedura penala condamna pe inculpatul E** N******, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 5000 lei ( 200 zile-amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind de 25 lei) pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. Constată că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, pentru care inculpatul a fost condamnat la o amendă penală de 3.000 lei, prin s.p.118/30.03.2017, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 4335/216/2016, definitivă prin decizia nr. 515/24.05.2017 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 39 al. 1 lit c Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5000 lei amendă penală, la care se adaugă un spor de 1000 lei reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, inculpatul urmând să achite în final o amendă penală de 6.000 lei. Atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 63 şi 64 C. pen. şi art. 22 şi 23 din Legea nr. 253/2013. In baza art. 398 rap. la 274 al 1 Cpp obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel la Curtea de Apel Pitesti în termen de 10 zile conform dispoziţiilor art. 410 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică din 24.04.2018, la sediul Judecătoriei Curtea de Argeş.
Hotarare 114/2018 din 24.04.2018