P******** D* P* L**** C***** D* A*** A*********
IntimatP************ G******
IntimatM***** F***** D*****
Apelant InculpatP**** N*** J***** R******** M****** M***** F********* D******
Intimat Parte civilăÎn numele legii DECIDE Admite apelul declarat de inculpatul M***** F***** D***** împotriva sentinţei penale nr.433/22.12.2016 a Judecătoriei Petroşani pronunţată în dosar nr.3284/278/2016. Desfiinţează sentinţa atacată sub aspectul speciei de pedeapsă aplicată inculpatului apelant pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 378 alin 1 C.pen, precum şi în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor complementare şi accesorii şi, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite: Aplică inculpatului pedeapsa de 200 zile amendă, valoarea unei zile amendă fiind de 10 lei, pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie prev. de art. 378 alin 1 C.pen. cu aplicarea art 41 alin 1 şi art 43 alin 1 C.pen. În baza art. 43 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 10 din Legea nr. 187/2012 adaugă pedeapsa de 200 zile amendă cu o valoare de 10 lei pentru o zi amendă aplicată în cauză la pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 89/30.10.2015 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 742/25.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, urmând ca, în final, inculpatul M***** F***** D***** să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 200 zile amendă cu o valoare de 10 lei pentru o zi amendă. Înlocuieşte pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit c C.pen 1969 aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit b C.pen 1969 aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani. Înlocuieşte pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit c C.pen 1969 aplicată inculpatului pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea cu pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit b C.pen 1969 aplicată inculpatului pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea. Menţine dispoziţiile privitoare la deducerea perioadei executate, formele de executare şi celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. În baza art. 275 alin 3 C.pr.pen , cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 20.03.2017.
Hotarare 255/2017 din 20.03.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 20.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2017