Dosar 3295/90/2017 din 29.05.2017

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3295/90/2017
Data dosar:
29.05.2017
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.09.2017 la ora 08:30

    Complet: C.M.A.S. 7
  • Admis fond

    Admite cererea. Obligă pe pârât la calculul si plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de conducere cuvenită si cea efectiv acordată si a drepturilor salariale ce decurg din aceasta, începând cu data de 1.12.2013 si până la data de 26 septembrie 2017, actualizate în raport de rata inflaţiei, la data plăţii efective, precum si a dobânzii legale începând cu data de 29 mai 2017 si până la plata integrală a sumei datorate. Obligă pe pârâtă la menţinerea cuantumului indemnizaţiei de conducere de 40%, începând cu data de 26 septembrie 2017 si până la intervenirea unei prevederi legale sau contractuale, contrare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2017.

    Hotarare 1019/2017 din 26.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD