H**** O**** A* A*****
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.pr.pen., stabileşte în sarcina inculpatului HAJDU ORDOG ANDRAS, pedeapsa de 1 (un) an ?i 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 83 alin. (1), Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c, d şi e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 pct. (2) lit. b şi c C. pen. impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere să execute următoarele obligaţii: - Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii (Primăria Ora?ului Buzia? ?i/sau Primăria Municipiului Lugoj, judeţul Timiş), pe o perioadă de 40 de zile şi să participe la programul „drink&drive”, derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 85 alin. (2) lit. g C. pen. impune inculpatului pe durata termenului de supraveghere să nu conducă niciun tip de autovehicule. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.01.2018.
Hotarare 24/2018 din 16.01.2018