L****** G**** S**
CreditorA** M***** S**** S**
DebitorÎn temeiul art.174 alin.1 din Legea nr.85/2014 dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului A&B MARKET STORE S.R.L. Dispune notificarea prezentei hotărâri direcţiei regionale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din lege, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune efectuarea plăţii onorariului lichidatorului judiciar C.I.I. Vonica Lucian în cuantum de 5000 lei şi a cheltuielilor de procedură din fondul prevăzut de art. 39 din Legea nr. 85/2014, conform şi în limita prevederilor statutare. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolventă, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.01.2022.
Hotarare 180/2022 din 20.01.2022Pentru continuarea procedurii în vederea executării sentinţei civile pronunţată în dosarul nr. 21028/3/2018 şi pentru a se cita creditorii conform art. 174 din Legea nr.85/2014
Incheiere de sedinta din 16.09.2021Pentru continuarea procedurii în vederea întocmirii raportului final
Incheiere de sedinta din 29.04.2021Pentru continuarea procedurii şi pentru ca lichidatorul judiciar să precizeze stadiul executării silite a sentinţei pronunţată în dosarul 21028/3/2018
Incheiere de sedinta din 04.02.2021Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 01.10.2020Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, va amâna cauza şi va acorda termen
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Pentru soluţionarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Pentru soluţionarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 11.04.2019Pentru soluţionarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 06.12.2018Pentru continuarea procedurii în vederea soluţionării acţiunii în anulare
Incheiere de sedinta din 13.09.2018Pentru a se întocmi tabelul definitiv de creanţe
Incheiere de sedinta din 19.04.2018În temeiul art.92 alin.4 din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenţei, aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. In baza art.145 alin.1, pct. D din Legea nr.85/2014, dispune trecerea la procedura simplificată de faliment împotriva debitorului S.C. A&B MARKET STORE S.R.L. În temeiul art.145 alin.2 din lege: Dispune dizolvarea societatii debitoare . Ridica dreptul de administrare al debitorului. Confirmă lichidatorul judiciar C.I.I. Vonica Lucian Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei în conformitate cu prevederile art.151 din lege. Stabileste termen maxim de 10 zile de la data notificarii deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor catre lichidatorul judiciar, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii. În temeiul art. 147 din Legea nr.85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia măsuri de arhivare a documentelor contabile ale societăţii debitoare, în conformitate cu prevederile Legii nr.16/1996. Termen de judecata la 19.04.2018 Executorie. Cu apel ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 18.01.2018 .
Hotarare intermediara 233/2018 din 18.01.2018Admite cererea formulată de administratorul judiciar C.I.I. Vonica Lucian desemnat pentru debitorul S.C. A&B MARKET STORE S.R.L. În temeiul art.100 alin.2 din Legea nr.85/2014 încuviinţează majorarea termenelor privind înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, pentru verificarea, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar, pentru definitivarea tabelului creanţelor, astfel: - termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor la 06.12.2017 - termenul pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27.12.2017 - data primei şedinţe a adunării creditorilor la 03.01.2018 Cu apel. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 16.11.2017
Incheiere de sedinta din 16.11.2017Anulează ca netimbrată contestaţia debitorului. Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant al debitorului. Admite cererea formulată de creditorul S.C. LADRISI GROUP S.R.L. pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului S.C. A&B MARKET STORE S.R.L. În temeiul art.65 alin.1, art.71 şi art.72 alin.6vdin Legea nr.85/2014 deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 06.11.2017 Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 27.11.2017 Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 22.12.2017 Fixează data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 04.12.2017. În temeiul art.73 numeşte administrator judiciar provizoriu pe. C.I.I. Vonica Lucian care va îndeplini atributiile prevazute de art.58 din lege, cu o remuneraţie de 3.000 lei cu TVA inclus. În temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr.85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 18.01.2018. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.09.2017.
Hotarare intermediara 5019/2017 din 21.09.2017Pentru a da posibilitate debitoarei să îşi angajeze apărător ales
Incheiere de sedinta din 11.05.2017