B******** N******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului luând în considerare salariile brute menţionate în adeverinţa nr.14184/22.03.2017 eliberată de SC OMV Petrom SA. Obligă pârâta la plata diferenţelor de pensie aferente acestei recalculări începând cu data de 01.06.2017. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12.2017.
Hotarare 4294/2017 din 07.12.2017Califică răspunsul la întâmpinare depus la dosar, de către reclamant, la data de 30.05.2017, ca fiind, sub aspectul obiectului acestuia, o modificare a acţiunii. Amână judecarea cauzei la data de 07.12.2017 în vederea comunicării răspunsului la întâmpinare, pârâtei, cu menţiunea să formuleze întâmpinare şi să o depună la dosar cu 10 zile înaintea termenului de judecată fixat. Pune în vedere apărătorului reclamantului să indice exact care sunt pretenţiile pe care reclamantul le mai formulează în prezent, atât cele din acţiunea iniţială, cât şi cele din răspunsul la întâmpinare sau numai pe cele din urmă. Prorogă discutarea excepţiei prematurităţii formulării acţiunii invocată prin întâmpinare. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâta cu exemplar răspuns la întâmpinare. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017