J**** I****
PetentAdmite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în Încheierea civilă nr.1858//C din data de 21.09. 2017 pronunţată în dosarul civil nr.3306/337/2017/a1 al Judecătoriei Zalău în sensul că în dispozitivul încheierii se va trece că ratele lunare a câte 481 lei fiecare, ce se vor achita până la data de 15 a fiecărei luni începând cu luna octombrie în loc de luna aprilie, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Zalău. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.09.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.09.2017Admite în parte cererea formulată de petentul J**** I**** - prin avocat Jeler Alexandru, pentru acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă. Eşalonează plata taxei judiciare de timbru în sumă de 5.772,62 lei, stabilită în dosarul civil nr. 3306/337/2017 al Judecătoriei Zalău, în 12 (douăsprezece) rate lunare, a câte 481 lei fiecare, ce se vor achita până la data de 15 a fiecărei luni, începând cu luna aprilie 2017 . Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Zalău. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.09. 2017.
Hotararecameraconsiliu1858/2017 din 21.09.2017