G***** V******
ReclamantA****** S*********** D** Î*****************
Reprezentant legalŞ***** G*************** G******* D********
PârâtI************ Ş***** J*******
PârâtAdmite cererea. Anulează decizia de reîncadrare salarială nr. 23 din 25.08.2016 şi statul de personal valabil cu luna august 2016 în ceea ce priveşte salarizarea reclamantei. Obligă prim-pârâta la emiterea unor noi decizii de reîncadrare în favoarea reclamantei, şi la întocmirea unui nou stat de personal, începând cu data de 01.08.2016, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 34 din OUG 57/2015 şi art. 10 alin. 6 din HG 582/2016 în ceea ce priveşte salarizarea. Obligă I************ Ş***** J******* Suceava la avizarea noului stat de personal, refăcut potrivit dispoziţiilor anterioare. Obligă prim-pârâta să plătească reclamantei diferenţele de drepturi salariale dintre cele legal cuvenite şi cele efectiv plătite pentru perioada 01.08.2016 – 23.10.2017, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi dobânda legală, calculată de la data înregistrării acţiunii, respectiv 11 aprilie 2017 şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 23.10.2017.
Hotarare 1173/2017 din 23.10.2017Amână pronunţarea la data de 23.10.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 16.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2017- pentru a se reveni cu adresă unităţii pârâte
Incheiere de sedinta din 18.09.2017- pentru administrarea probei cu relaţii de la prim pârâtă
Incheiere de sedinta din 19.06.2017