F****** M*****
InculpatF****** N*******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 378 alin. (1) lit. c) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2), (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul F****** M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) C.pen, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 91 C.pen., suspendă executarea pedepsei de 8 luni închisoare. În baza art. 92 alin. (1), (2) C.pen., stabileşte termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen rap. la art. 93 alin. (1) C.pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 93 alin.(2) lit.b) C.pen, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Albota, judeţul Argeş sau în cadrul Consiliului Local al Comunei Albota, judeţul Argeş, pe o perioadă de 60 zile. În baza art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 93 alin. 1 lit. c)- e) C.pen. se vor comunica Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 404 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 91 alin. (4) C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, ori săvârşeşte o nouă infracţiune. În baza art. 19, art. 25 alin.(1) şi art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 1357 şi urm. C.civ., respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă F****** N*******, ca inadmisibilă. În temeiul art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care 300 lei aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.02.2019.
Hotarare 52/2019 din 26.02.2019Amână pronunţarea la data de 26.02.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de inculpatului. Revine, prin citaţie, către persoana vătămată cu menţiunea ca până la următorul termen să precizeze în scris cuantumul pensiei de întreţinere restante datorată de inculpat, pentru perioada 19.12.2014 –la zi. Amână judecarea cauzei, pentru imposibilitate prezentare avocat şi acordă termen de judecată la data de 12.02.2019, ora 09,00, C2-1 penal- fond, pentru când se citează persoana vătămată cu menţiunea de mai sus, inculpatul având termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.01.2019.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătoarea inculpatului, avocat Cherbel Veronica, pentru imposibilitate de prezentare. Revine, prin citaţie, către persoana vătămată cu menţiunea ca până la următorul termen să precizeze în scris cuantumul pensiei de întreţinere restante datorată de inculpat, pentru perioada 19.12.2014 –la zi. Emite adresă pentru obţinerea copiei fişei cazierului judiciar pentru inculpat. Amână judecarea cauzei, pentru imposibilitate prezentare avocat şi acordă termen de judecată la data de 08.01.2019, ora 09,00, C2-1 penal- fond, pentru când se citează persoana vătămată cu menţiunea de mai sus, inculpatul având termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 353 alin. 2 C.p.p. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2018.
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Constată că prin rezolutia din data de 21.09.2018 termenul din data de 03.10.2018 a fost preschimbat la data de 06.11.2018.
Rezolutie din 03.10.2018În temeiul art. 353 alin. 10 C.p.p. şi având în vedere Hotărârea nr. 13/19.09.2018 a Colegiului de Conducere a Judecătoriei Costeşti s-a dispus desfiinţarea completurilor C 4-1 penal fond, cu arestaţi, cameră preliminară, cameră de consiliu, civil şi executări silite şi, totodată, repartizarea cauzelor aflate pe rolul acestui complet prin sistemul ciclic de repartizare către celelalte completuri din cadrul instanţei, conform art. 104 alin. 3 din ROI, aprobat prin HCSM 1375/2015, instanţa reţine că se impune preschimbarea termenului alocat acestui dosar la un alt termen, care să corespundă planificării şedinţelor completului C 2-1, căruia i-a fost repartizat dosarul, conform procesului - verbal ataşat în copie. Pentru aceste motive, dispune preschimbarea termenului de judecată acordat iniţial la data de 03.10.2018, ora 09.00, complet C 4-1, pentru data de 06.11.2018 – Complet C 2-1, penal - fond, ora 09.00, pentru când se menţin măsurile de la termenul anterior şi se vor cita părţile cu menţiunea „termen preschimbat la data de 06.11.2018, ora 09.00, ca urmare a desfiinţării completului de judecata C 4-1 (nu vă veţi mai prezenta la termenul stabilit iniţial pentru data de 03.10.2018, ci la noul termen din 06.11.2018)”
Rezolutie din 21.09.2018Admite cererea inculpatului, urmând ca prezenta cauză să se soluţioneze conform procedurii simplificate. Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpat. Emite adresă către persoana vătămată pentru a preciza în scris, în mod expres, cuantumul pensiei de întreţinere restante pentru perioada 19.12.2014, la zi. În vederea depunerii de înscrisuri în circumstanţiere şi pentru a se preciza cuantumul prejuridiului, Amână judecarea cauzei la 03.10.2018 pentru când se citează persoana vătămată. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpatului. Emite mandat de aducere pentru inculpat. Pentru lipsă de apărare, Amână judecarea cauzei la 27.06.2018 pentru când revine cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Mai 2018.
Incheiere de sedinta din 16.05.2018Constata ca prin rezolutia din data de 26.03.2018, termenul de judecata din data de 12.04.2018 a fost preschimbat la data de 16.05.2018.
Rezolutie din 12.04.2018