Dosar 3314/325/2017 din 13.02.2017

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3314/325/2017
Data dosar:
13.02.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA a II -a CIVILĂ
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C15C
  • Respinge cererea

    Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimată, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de intimată, prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Califică excepţia inadmisibilităţii şi lipsei de interes în vederea refacerea graficului de rambursare, ca fiind apărări de fond, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei. Ia act cu privire la renunţarea la capătul de cerere privind suspendarea executării silite. Respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea Mureşan Anca Maria în contradictoriu cu Easy Credit All IFN S.A. Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecată. Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apelul urmând a fi depus la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 23.05.2017.

    Hotarare 5383/2017 din 23.05.2017
  • Sedinta din data de 09.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C15C
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 23.05.2017, stabilind că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2017
  • Sedinta din data de 25.04.2017 la ora 09:00

    Complet: C15C
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 09.05.2017.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2017
  • Sedinta din data de 28.03.2017 la ora 09:00

    Complet: C15C
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 25.04.2017.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD