S* G******** S* P*** L********* J******* C****** I********* D* I********* H***** G******
ReclamantS******** V******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. GOSCOMLOC S.A. URICANI în contradictoriu cu pârâtul S******** V******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 141.60 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de colectare, transport şi depozitare deşeuri, precum şi suma de 28.04 lei, reprezentând penalităţi de întârziere. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, iar, în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Petroşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 iunie 2017.
3092/2017 din 09.06.2017Dispune citarea pârâtului în vederea administrării interogatoriului. Citaţia va conţine sancţiunile prevăzute de art. 358 C.pr.civ. în cazul neprezentării. Dispune citarea reclamantei cu menţiunea că are obligaţia de a preciza dacă a intervenit o prelungire a contractului încheiat cu pârâtul şi dacă acesta a efectuat plăţi parţiale. În caz afirmativ, reclamanta are obligaţia de a depune la dosar probe din care să reiasă aceste aspecte. Fixează termen de judecată la data de 09.06.2017, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 mai 2017.
Incheiere de sedinta din 19.05.2017