I****** F*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul I F, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice vehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Suseni, Judeţul Argeş, sau în cadrul Consiliului Local Suseni, judeţul Argeş, pe o perioadă de 90 zile. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 privind revocarea suspendării în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, ori săvârşeşte o nouă infracţiune. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2017.
Hotarare 292/2017 din 20.10.2017Amână pronunţarea la data de 20.10.2017 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.10.2017Amână pronunţarea la data de 18.10.2017 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2017Amână pronunţarea la data de 11.10.2017 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2017Se revine cu adresă către INML „Mina Minovici”, cu solicitarea de a efectua o expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al valorilor alcoolemiei. Se ataşează adresei, încheierea de efectuare a expertizei, cererea de analiză, procesul-verbal de recoltare a celor două probe biologice, examenul clinic, buletinul de analiză toxicologică şi rezultatul testării cu aparatul etilotest. Se emite adresă către Serviciul Contabilitate din cadrul Tribunalului Argeş, prin care i se va aduce la cunoştinţă că taxa de expertiză în cuantum de 510 lei va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. În vederea efectuării expertizei medico-legale, Amână judecarea cauzei la data de 05 octombrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 29.06.2017Încuviin?ează proba cu constând în efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al valorilor alcoolemiei. Se emite adresă către INML „Mina Minovici”, către INML „Mina Minovici”, prin care i se aduce la cunoştinţă că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al valorilor alcoolemiei şi cu solicitarea de a comunica cuantumul taxei de expertiză şi contul unde urmează a fi virată această taxă. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la data de 29 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2017
Incheiere de sedinta din 18.05.2017