F**** C*****
InculpatM********* A*********** Ş* D********** R***** - A****** D* P**** Ş* I********** P***** A**********
Parte civilăÎn baza 345 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 2 Cod procedură penală: Respinge cererile şi excepţiile privind nelegalitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală, precum şi a modului de administrare a probelor în cursul urmăririi penale, formulate de inculpatul F**** C*****. Constată legalitatea rechizitoriului cu nr. 44/P/2014 din data de 06.11.2017 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul F**** C*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente false sau declaraţii false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. 1 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal şi art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal şi participaţie improprie la comiterea faptei de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. 3 din Noul Cod penal, raportat la art. 321 alin. 1 din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Noul Cod penal şi art. 5 alin. 1 din Noul Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare
Incheierefinalacamerapreliminara din 12.01.2018