Dosar 3325/110/2017 din 20.07.2017

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3325/110/2017
Data dosar:
20.07.2017
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2018 la ora 13:00

    Complet: C5CC
  • Admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Serviciului Fiscal Municipal Oneşti ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de reclamanta D***** L******* Irina în contradictoriu cu pârâta S******** F***** M******** O*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5972 lei cu titlu de debit, dobândă fiscală de la data achitării (30.08.2016) şi până la data plăţii efective şi 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru (300 de lei) şi onorariu de avocat (500 de lei). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2018.

    Hotarare 47/2018 din 17.01.2018
  • Sedinta din data de 06.12.2017 la ora 13:00

    Complet: C5CC
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17.01.2018 ora 13:00 faţă de lipsa de procedură cu pârâta pentru care nu s-a restituit dovada de îndeplinire a procedurii de citare.

    Incheiere de sedinta din 06.12.2017
  • Sedinta din data de 15.11.2017 la ora 13:00

    Complet: C5CC
  • Amână cauza

    Acordă termen la 06.12.2017, ora 13.00, pentru când se va cita pârâtul cu menţiunea de a formula cerere de chemare în garanţie a Administraţiei Fondului pentru Mediu, care să respecte cerinţele art. 73 alin.1 coroborat cu art.194 CPC; în 3 exemplare, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în garanţie.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD