O***** N******* P*** P*****
ReclamantS*** A*******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ORAŞUL NĂVODARI, în contradictoriu cu pârâtul S*** A*******, şi în consecinţă dispune : Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1834,75 lei cu titlu de contravaloare a energiei termice efectiv furnizată pârâtului pe perioada decembrie 2010 – mai 2014, facturată prin facturile fiscale emise pe perioada 31.12.2010 – 31.05.2014. Obligă pârâtul la plata către reclamanta a penalităţilor de întârziere calculate pentru sumele restante facturate pârâtului pe perioada 31.12.2010 – 31.05.2014, penalităţile vor curge după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadenţei fiecărei sume menţionată pe facturile fiscale emise pârâtului şi vor fi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare de asemenea valoarea totală a penalităţilor nu va putea depăşi valoarea facturii, aceste penalităţi vor curge până la data achitării integrale a debitului la care ele se calculează. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 781,88 lei calculată cu titlu de penalităţi de întârziere pentru suma arătată mai sus conform procesului verbal pentru calcul accesorii aferente debitelor restante ?i facturate potrivit facturilor fiscale prev. la pct. 1 – 43 din soma?ia nr. 15087 / 17.06.2014, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Constan?a şi se judecă de către Tribunalul Constanţa. Pronunţată la data de 21.05.2018, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC.
Hotarare 5493/2018 din 21.05.2018Conf. disp.art. 396 alin.1 si 2, disp. art. 401 si disp. art. 402 Cod procedura civila, amâna pronun?area la data de 21.05.2018 , solu?ia aducându-se la cunoştinţa, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publica din 07.05.2018 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2018Termen administrare probe
Incheiere de sedinta din 19.03.2018