C******* C**************
InculpatAdmite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penala nr. 15429/P/2017 cu privire la inculpatul C******* C************** şi, în consecinţă: În baza dispoziţiilor art. 226 din Codul de procedură penală rap. la art. 202 şi art. 223 alin.2 din Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului C******* C**************, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, prev. de art. 233, art. 234 alin. 1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile , începând cu data de 17.11.2017. Respinge ca neîntemeiată cererea de luare faţă de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar . În temeiul dispozi?iilor art. 272 din Codul de procedura penală, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin.3 din Codul de procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei, din care suma de 130 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 17.11.2017 , ora 15.45
Incheiere masuri preventive faza de UP 234/2017 din 17.11.2017