Dosar 3333/90/2017 din 30.05.2017

drepturi băneşti drepturi salariale restante neîncasate, garanţii reţinute şi c/v concediului de odihnă neefectuat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3333/90/2017
Data dosar:
30.05.2017
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
drepturi băneşti drepturi salariale restante neîncasate, garanţii reţinute şi c/v concediului de odihnă neefectuat
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.03.2019 la ora 10:00

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Închide dosarul

    Hot, Constată încetarea de drept a acţiunii formulate de reclamanţii, Popescu Constantin Iliade, Cismaru Ion, Corbeanu Bebe, Geangavela Vasile şi Mutu Robert-Daniel, în contradictoriu cu pârâta, S.C. Protectchim S.R.L., prin administrator judiciar, Art Insolv SPRL Craiova; Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată, azi, 22.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 348/2019 din 22.03.2019
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Alte cauze

    În baza dispoziţiilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind porocedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, suspendă cauza.

    Incheiere suspendare din 22.01.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2017 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru lipsă de procedură.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2017
  • Sedinta din data de 09.10.2017 la ora 10:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Amână cauza

    termen pentru precizare acţiune.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD