C******* C********* - I****
InculpatÎn temeiul art. 362 alin. 1 şi 2, raportat la art. 208 CPP, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul în prezent fiind încarcerat în Penitenciar Timişoara, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 12466/325/2016 din 21.12.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de furt de folosinţă prevăzute de art. 230 raportat la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) CP, fiecare cu aplicarea art. 77 lit. d) CP şi 2 infracţiuni de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 1 CP, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 CP şi art. 44 alin. 1 CP. În temeiul art. 208 alin. 2 CPP, raportat la art. 207 alin. 3 - 5 CPP, menţine starea de arest a inculpatului Colompar Constantin Ionuţ urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie verificate înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv până la data de 07.05.2017 inclusiv. Respinge cererea inculpatului Colompar Constantin Ionuţ formulată prin avocat din oficiu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.03.2017, ora 16.00.
din 09.03.2017