L***** A*******
ContestatorC*** J******** D* P***** B****** P*** R***** L****
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatoarea L***** A******* în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov şi în consecinţă: Anulează decizia de respingere privind acordarea unor drepturi de pensie comunitară nr. R – 112009/27.03.2017. Pensie anticipată parţială, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov. Obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare anticipată parţială, începând cu data de 19.03.2015, prin care să valorifice perioadele: 04.01.1974 – 18.02.1982 şi 15.06.1983 – 01.04.1992 ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform adeverinţei nr.133/22.07.2002 eliberată de S.C. Cov – Tex S.C.C.A. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 02.11.2017.
Hotarare 1565/2017 din 02.11.2017Amână pronunţarea în cauză pentru data de 02 noiembrie 2017, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2017Pentru ca contestatoarea să depună înscrisul încuviinţat în probaţiune
Incheiere de sedinta din 26.09.2017