M********* I**** P*** P*****
ReclamantR**** G*******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Iaşi în contradictoriu cu pârâta R**** G*******. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 251 lei, reprezentând c/v energie termică furnizată şi neachitată pentru perioada 03.2012-11.2012, suma de 144 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 02.2012-01.2016 şi penalităţi de întârziere (egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare) aferente aceloraşi facturi, calculate de la data de 02.2016 şi momentul plăţii efective (cu condiţia ca nivelul total al penalităţilor calculate în raport de oricare dintre facturile de utilităţi să nu depăşească nivelul acestora din urmă). Cu apel (care se depune la Judecătoria Iaşi) în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02.10.2018
Hotarare 9927/2018 din 02.10.2018pentru a da posibilitatea paratei sa faca dovada achitarii debitului
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Amână cauza pentru ca toate părtile să ia cunostintă de înscrisurile nou depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 15.05.2018reclamanta va preciza care este debitul datorat de parata avand in vedere sustinerile acesteia
Incheiere de sedinta din 17.04.2018pentru a da posibilitatea paratului sa faca dovada achitarii debitului
Incheiere de sedinta din 06.03.2018