C***** T********
PetentL*** V*****
IntimatAdmite sesizarea . Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 3000 lei aplicată contravenientului Lupu Vasile, prin procesul verbal de contravenţii seria CCS nr. 0246102 din data de 03.11.2016 încheiat de Inspectoratul de Judeţean Bacău - Postul de Poliţie Tătărăşti , cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe durata a 300 ore , în domeniul privind păstrarea curăţeniei şi igienizarea comunei Tătărăşti, judeţul Bacău. Copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului unităţii administrativ-teritoriale şi unităţii de poliţie în a căror rază teritorială îşi are reşedinţa contravenientul, respectiv com. Tătărăşti, judeţul Bacău. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 9 alin. 6 din O.G. 2/2001. Apelul se depune la Judecătoria Podu Turcului . Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.06.2017.
Hotarare 303/2017 din 29.06.2017Având în vedere prevederile art. 396 alin 1 Cod procedură civilă amână pronunţarea la data de 29.06.2017, C2.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2017