P****** (***** V****** F******
InculpatA****** D* P**** Ş* I********** P***** A********* B********
Parte civilăÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în timpul urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu inculpata P****** (***** V****** F******, cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 18 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, a unei infracţiuni de fals intelectual, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. 1 din C.pen. şi a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută pedepsită de art. 322 alin. 1 din C.pen., infracţiuni aflate în concurs conform dispoziţiilor art. 38 alin. 1 din C.pen. În baza art. 18 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 480 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpata P****** (***** V****** F******, cetăţenie română, divorţat, studii superioare, lucrător comercial la SC BIOSEM SRL la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat pe nedrept de fonduri europene”. În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 321 alin. 1 din C.pen. şi art. 480 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpata P****** (***** V****** F******, cetăţenie română, divorţat, studii superioare, lucrător comercial la SC BIOSEM SRL la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „fals intelectual”. În baza art. 322 alin. 1 din C.pen. şi art. 480 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpata P****** (***** V****** F******, cetăţenie română, divorţat, studii superioare, lucrător comercial la SC BIOSEM SRL la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”. În baza art. 322 alin. 1 din C.pen. şi art. 480 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpata P****** (***** V****** F******, cetăţenie română, divorţat, studii superioare, lucrător comercial la SC BIOSEM SRL la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”. În baza art. 322 alin. 1 din C.pen. şi art. 480 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpata P****** (***** V****** F******, cetăţenie română, divorţat, studii superioare, lucrător comercial la SC BIOSEM SRL la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”. În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin.(1) lit. b) din Codul penal, aplică pedeapsa cea mai grea stabilită prin prezenta sentinţă de 1 an şi 4 luni închisoare la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv un spor de 7 luni închisoare, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 11 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. şi art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 1 ?i 5 C.pen şi art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, ce se va executa numai în situaţia în care pedeapsa închisorii va deveni executabilă. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alineatul 2 Cod Penal impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Giurgiu, Judeţul Giurgiu sau la Episcopia Giurgiu (cu unităţile subordonate) pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 404 alineatul 4 litera d Cod procedură penală dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri false: - formularul M2 privind completarea declaraţiei de suprafaţă pentru anul 2014 privind pe numita POPESCU IOANA; - acordurile de folosinţă nr. 4039/03.03.2014 şi nr. 4040/03.03.2014; - adeverinţa cu nr. 4281/29.05.2014 eliberată de Primăria Băneasa, Jud. Giurgiu. În temeiul art. 486 alineatul 2 Cod procedură penală lasă nesoluţionată latura civilă. În baza art.274 alin. (1) Cod procedură penală obliga inculpata la plata sumei de 1050 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2017.
Hotarare 183/2017 din 20.04.2017Stabileşte pronunţarea pentru data de 20.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2017Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 10.04.2017 în vederea angajării unui apărător de către inculpată.
Incheiere de sedinta din 20.03.2017