B***** E******** P***** D** C***** J*********** C********
PetentŞ****** C********* C*****
IntimatÎn baza art.560 C.pr.p. Respinge sesizarea. Menţine în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate în prezenta procedură, inclusiv cele cu privire la onorariul de 230 lei ale avocatului din oficiu Nonoşel Elena - Daniela din Baroul Argeş). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpulung Pronunţată în şedinţa publică din 28.11.2017. PREŞEDINTE
Hotarare 277/2017 din 28.11.2017Admite solicitarea reprezentantului Ministerului Public. Ia act că intimatul–condamnat nu s-a prezentat la instanţă să achite amenda penală la care a fost condamnat, refuzând primirea citaţiei. În baza art.265 alin.(1),(3) şi (10) C.proc.pen., dispune citarea intimatului–condamnat cu mandat de aducere în sarcina Postului de Poliţie Stoeneşti şi cu menţiunea să depună la dosarul cauzei dovada achitării integrale a amenzii. În caz contrar şi diferenţa de amendă va fi înlocuită cu muncă sau cu închisoarea. Dispune emiterea adresei către Postului de Poliţie Stoeneşti judeţul Argeş pentru executarea mandatului de aducere privind pe intimatul-condamnat Ş. C. C. Se va menţiona că în situaţia imposibilităţii de executare, au obligaţia legală să comunice instanţei, conform art.266 alin.(4) şi (6) C.proc.pen., procesul–verbal din care să rezulte motivele pentru care această dispoziţie nu poate fi dusă la îndeplinire.Se va preciza că, în caz de neexecutare, se va aplica amendă judiciară potrivit art.283 alin.(1) lit. b) C. proc. pen. Ia act că s-a ataşat prezentei cauzei dosarul penal nr. 3882/205/2016. Acordă termen pentru citarea intimatului–condamnat, Amână judecarea cauzei la data de 28 Noiembrie 2017, C2 civil Sala 2 ora 8,30 termen pentru când se citează intimatul - condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 Octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 17.10.2017