R**** I*****
ReclamantS* P********** S*
PârâtAdmite excepţia lipsei de interes a acţiunii. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul R.I. (cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta S.C. Prodcomplex S.A. (cu datele de identificare), ca lipsită de interes. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 16.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 231/2017 din 16.03.2017Amână pronun?area asupra excep?iei invocate, precum şi asupra fondului cauzei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2017