A** L******
CondamnatÎn temeiul art. 533 alin. (1) din Cod de procedură penală raportat la art. 165 Cod penal cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Constituţia României admite cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat A** L******, şi în consecinţă: Constată intervenită reabilitarea de drept a condamnatului A** L******, cu privire la pedeapsa la care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 240/28.06.2001 pronunţată de Judecătoria Carei în dosar nr. 1475/2001, definitivă la data de 16.07.2001 prin neapelare. În temeiul art. 537 Cod de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se va face menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea. În temeiul art. 14 din Legea nr. 290/2004 în termen de cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, o copie a acesteia se va comunica I.P.J. Satu Mare în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în cazierul judiciar al petentului. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 Noiembrie 2017.
Hotarare 204/2017 din 21.11.2017Amână pronunţarea hotărârii la data de 21 Noiembrie 2017, Complet 2 Pm, Ora 14.00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2017