E** A********
InculpatDosar penal nr.3418/324/2017/a1 Cameră de consiliu ÎNCHEIERE ( minută) În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3511/P/2016 din 09.06.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul E** A******** , trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.1 din NCP, a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 din codul penal şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin.1 din NCP ( faptă săvârşite la data de 15.07.2016),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul E** A********. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri inculpatului E** A******** şi procurorului. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 17.07.2017. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, FOTACHE NINA
Incheierefinalacamerapreliminara din 17.07.2017