P******** D* P* L**** J********** T********
ApelantB****** C******* I*****
Apelant INCULPATV*** A******** N******
Intimat INCULPATH***** F****** S****
Intimat INCULPATR****** S******** A*****
Intimat Parte civilăÎn baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B****** C******* I***** împotriva sentinţei penale nr. 1626/16.03.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 34256/325/2016. În baza art. 421 alin. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului V*** A******** N******, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C.p.-art.234 alin.1 lit.d C.p. cu aplic. art. 77 alin.1 lit.a C.p. Menţine pedepsele accesorii şi complementare aplicate inculpatului în baza art.65 C.pen. şi art. 67 al.1 şi al.2 C.pen., pedeapsa complementară executându-se potrivit art.68 alin.1 lit.c C.pen. Înlătură dispoziţiile art. 91 C.pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în privinţa inculpatului V*** A******** N******, urmând ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie executată în regim de detenţie. Menţine în rest sentin?a penală apelată. În baza art. 424 alin 2 şi 3 C.pr.pen rap. la art. 399 alin 1 C.pr.pen şi 241 alin 1 lit. c C.pen, la data rămânerii definitive a hotărârii încetează de drept măsura controlului judiciar faţă de inculpata H***** F****** S**** şi măsura arestului preventiv faţă de inculpatul B****** C******* I*****, concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi în baza art. 72 C.pen deduce în continuare arestul preventiv faţă de inculpatul B****** C******* I***** din 16.03.2017 la zi. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul B****** C******* I***** să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare şi în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., parte din cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Dispune virarea sumei de 1080 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Timiş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.05.2017.
Hotarare 702/2017 din 31.05.2017Amână pronunţarea la data de 31 mai 2017 în vederea deliberării şi pronunţării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2017