S******* M******** S********* P*** R*********** L****
ReclamantB****** D****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul SPITALUL MUNICIPAL SIGHIŞOARA în contradictoriu cu pârâtul B****** D**** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1654,25 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale ce i-au fost acordate în cadrul Secţiei Chirurgie a spitalului în perioada 28.10.-31.10.2011. Obligă pârâtul la plata către reclamant a dobânzii legale, calculată de la data notificării 09.02.2017 şi până la plata efectivă a debitului datorat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 06.06.2017.
Hotarare 686/2017 din 06.06.2017Pentru a se depune confirmarea notificării
Incheiere de sedinta din 25.04.2017