P***** M******
Apelant ReclamantA******** D* P********** 5**
Apelant PârâtD**** J*****
Intimat ReclamantA******** D* P********** 5** P*** A** I**** N*******
Apelant PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii formulării apelului împotriva soluţiei de aplicare a amenzii judiciare prin sentinţa civilă nr. 3802/11.05.2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. 23491/233/2014. Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de către apelanta pârâtă Palade (Doană) Mariana împotriva soluţiei de aplicare a amenzii judiciare prin sentinţa civilă nr. 3802/11.05.2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. 23491/233/2014. Admite apelul formulat de către apelanta pârâtă Palade (Doană) Mariana împotriva încheierii din 20.04.2016 (în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune în privinţa penalităţilor de întârziere) pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. 23491/233/2014, pe care o schimbă în parte şi, în consecinţă: Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere aferente perioadei august 2013 – august 2014. Menţine restul dispoziţiilor încheierii şi le înlătură pe cele contrare. Admite apelul formulat de către apelanta pârâtă Palade (Doană) Mariana împotriva sentinţei civile nr. 3802/11.05.2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. 23491/233/2014, pe care o schimbă în parte şi în consecinţă: Obligă pârâţii la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 1.124,22 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere aferente perioadei august 2013 – august 2014. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii civile apelate şi le înlătură pe cele contrare. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelanta pârâtă Palade (Doană) Mariana împotriva celorlalte încheieri premergătoare pronunţate de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. 23491/233/2014. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelanta reclamantă Asociaţia de Proprietari nr. 556 Galaţi sentinţei civile nr. 3802/11.05.2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. 23491/233/2014. Ia act că apelanta pârâtă Palade (Doană) Mariana nu a solicitat cheltuieli de judecată prin cererea de apel. Definitivă. Pronunţată astăzi, 15.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1321/2019 din 15.11.2019Amână pronun?area la data de 15.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2019În temeiul disp. art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 dispune sesizarea Curţii Constitu?ionale în vederea soluţionării excep?iei de neconstitu?ionalitate ale prevederilor art. 187 alin.1 pct. 1 lit. a şi art. 190 din Cod de procedură civilă, excepţie invocată de către apelanta Doană Mariana. Fără cale de atac, privind solu?ia de sesizare a Cur?ii Constitu?ionale. Pronunţată astăzi, 30.10.2019 solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019Amână pronunţarea cauzei cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale la data de 30.10.2019 şi pronunţarea pe fond la data de 01.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2019Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d-nei judecător Nicoleta Daniela Butnaru şi d-nului judecător Daniel George Nechifor formulată de apelanta P***** M******. Se va înainta dosarul către C4A, în vederea continuării judecării apelului. Cu drept de recurs, la instan?a ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei civile. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Gala?i. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 04.07.2018.
Incheiere recuzare din 19.06.2019Amana la 19.06.2019 pronun?area asupra cererii de recuzare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.06.2019Admite cererea de ajutor public judiciar formulata de petenta P***** M******. Dispune scutirea petentei de la plata taxei judiciare de timbru de 200 lei. Definitiva. Pronunţata în şedin?ă publică, astazi, 30.05.2019.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Se va inainta dosarul la completul urmator pentru solu?ionarea cererii de recuzare.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Se va soluţiona cererea de ajutor public judiciar de completul învestit cu solu?ionarea cererii de recuzare.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Pentru solu?ionarea cererii de recuzare.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Repune cauza pe rol pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de ajutor public judiciar, privind taxa judiciară de timbru datorată de apelanta P***** M****** pentru cererea de recuzare, după verificarea incidenţei disp. art. 47 al. 4 cod proc. civilă cu privire la cererea de recuzare. Fixează termen de judecată la data de 16.05.2019, cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată astăzi, 12.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019Amână pronunţarea asupra cererii de ajutor public, la data de 12.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2019Prorogă discuţiile privind inadmisibilitatea cererii de recuzare, termen 16.05.2019
Incheiere de sedinta din 11.03.2019În vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar aferente cererii de recuzare, termen la 16.05.2019.
Incheiere recuzare din 11.03.2019Acordă termen pentru solu?ionarea cererii de recuzare la data de 11.03.2019, Cameră Consiliu, şi termen în continuare, în şedinţă publică, la data de 11.03.2019.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 11.02.2019, termen pentru când vor fi citate părţile, apelanta Doană Mariana şi cu men?iunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în original. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.12.2018.
Incheiere de sedinta din 17.12.2018Amână pronun?area la data de 17.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018pentru a se depune originalul taxei judiciare de timbru amână cauza la 10.12.2018
Incheiere de sedinta din 16.10.2018Acordă termen de judecată la data de 16.10.2018, S3,T1, pentru achitarea taxei judiciare.
Incheiere de sedinta din 22.06.2018Admite exceptia inadmisibilitătii cererii de ajutor public judiciar formulata de către apelanta Doană Mariana. Respinge ca inadmisibilă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către apelanta Doană Mariana. Dispune, în temeiul disp.art. 187 al.1 pct.1 C.pr.civ. amendarea apelantei cu suma de 300 lei pentru formularea cu rea credintă a unor cereri de ajutor public judiciar repetate. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile pentru solutionarea cererii de ajutor public judiciar şi în termen de 15 zile pentru solutia de aplicare a amenzii judiciare a apelantei. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronuntata în şedinta publică astăzi, 14.05.2018.
Incheiere de sedinta din 14.05.2018în vederea formulării unor eventuale cereri de reexaminare a încheierii de respingere ajutor public judiciar/aplicare amendă judiciara - termen 22.06. C4AS s.3 t.1
Incheiere de sedinta din 14.05.2018Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de ajutor public judiciar formulată de către apelanta Doană Mariana. Respinge ca inadmisibilă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către apelanta Doană Mariana. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi 16.03.2018.
Incheiere de sedinta din 16.03.2018În temeiul disp. art. 41 al. 1 cod proc. Civilă constată starea de incompatibilitate absolută a d-nei judecător Popa Elena în soluţionarea dosarului înregistrat sub nr. 3431/121/2017 pe rolul Tribunalului Galaţi şi admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător. Cauza având ca obiect apel împotriva sentinţei civile nr. 3802/2017 pronunţată de judecătoria Galaţi în dosarul 23491/233/2014 urmează să fie soluţionată prin completarea completului C4A cu judecătorul de permanenţă, conform planificării, cu respectarea art. 110 al. 5 ROI. Fără cale de atac. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2018.
Incheiere abtinere din 15.03.2018Respinge ca nefondată cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanta Doană Mariana. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronuntată în sedinta publică, azi 18.12.2017.
Incheiere de sedinta din 18.12.2017pentru depunerea înscrisurilor în dovedirea cererii de ajutor public judiciar acordă termen la 18.12.2017 Camera CONSILIU - fără citare părti.
Incheiere de sedinta din 11.12.2017