A**** I****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte contestaţia. Anulează Decizia nr. 206774/10.07.2017. Obligă intimata sa emită o decizie prin care să recalculeze pensia cuvenită contestatoarei, începând cu data de 01.07.2017, cu luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual şi a veniturilor suplimentare atestate prin adeverinţa nr. 5444/22.05.2017 eliberată de SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII ÎN TRANSPORTURI BUCUREŞTI SA, prin înlocuirea sumelor contributive cu salariile realizate la orele normal lucrate, precum şi a veniturilor suplimentare de aceeaşi natură cu cele deja valorificate pe perioada din adeverinţă. Respinge în rest celelalte pretenţii. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată azi 20.12.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9803/2017 din 20.12.2017Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 20.12.2017. Pronunţată azi 19.12.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2017Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 19.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2017