B***** F*****
InculpatB**** I**
Parte civilăB***** I***********
Parte civilăB***** A***********
Parte civilăB**** L******************
Reprezentant legalÎn baza art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 raportat la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, art. 79 alin. 3 Cod penal, condamnă pe inculpatul B***** F***** , la pedeapsa de: - 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor săvârşit asupra unui membru de familie. În baza art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, h Cod penal, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În baza art.65 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a, b, h Cod penal, conform art. 65 alin. 3 Cod penal. În baza art. 96 alin. 4 Cod penal, art. 43 alin. 1 Cod penal, dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 (unu) an, 1 (una) lună şi 10 (zece) zile, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.131/18.11.2016, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosarul nr. 452/273/2015, şi dispune executarea acestei pedepse. Inculpatul va executa pedeapsa de: - 12 (doisprezece) ani, 1 (una) lună şi 10 (zece) zile închisoare. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu 16.05.2017 până la zi. În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, menţine starea de arest a inculpatului pentru o perioadă de 60 de zile de la pronunţarea prezentei. Executorie, potrivit art. 399 alin. 4 Cod procedură penală, pentru măsura preventivă. În baza art.112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea corpului delict – cuţit - aflat în custodia Tribunalului Caraş-Severin la camera de corpuri delicte. În baza art. 7 al.1 şi 5 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, învederându-i că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic, după obţinerea acordului inculpatului. Obligă inculpatul la plata către părţile civile minore Bracău Aşher Samson şi Bracă Iosua Florin, prin ocrotitor legal Boşca Leonard Ruben Ionel, la plata unei rente lunare în cuantum global de o treime din venitul minim pe economie, în cuantum de 1,450 lei, şi anume câte 241,50 lei pentru fiecare minor, până la majoratul fiecărui minor în parte sau până la terminarea studiilor de către aceştia, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani. Ia act că persoana vătămată B**** I**, mama victimei Bracău Maria, nu se constituie parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală. În baza art.274 al.1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 520 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu al inculpatului, şi a sumelor de câte 195,00 lei pentru apărătorii din oficiu ai părţilor civile minore. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2017.
Hotarare 64/2017 din 21.09.2017Amână judecata cauzei la data de 21 septembrie 2017. Dispune introducerea în cauză, în calitate de părţi civile, a celor doi minori, fiii victimei, reprezentanţi de către B**** L******************, care va depune la dosar copii ale certificatelor de naştere şi a documentului ce atestă calitatea acestuia din urmă. Se va recita partea civilă şi inculpatul. Ia act de caracterizările depuse, în circumstanţiere, de către inculpatul B***** F*****, prin apărătoarea sa. Pronunţată în şedinţa publică din 7 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 07.09.2017