C******* H**** A********
PetentI************ D* P****** A* J******** S*** M***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G.H. A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, seria PSMX nr. 082001 încheiat la data de 20.03.2017. Menţine procesul-verbal în întregime, acesta fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare.
Hotarare 2980/2017 din 28.09.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 28.09.2017, ora 15:00, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2017pentru administrarea probei cu martorul G.H.;
Incheiere de sedinta din 19.06.2017