N******** D******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din data de 29 noiembrie 2017 dat în dosarul de urmărire penală numărul 15199/P/2016, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N******** D****** pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Noul Cod penal. În dosarul de urmărire penală numărul 15199/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 05 decembrie 2017, sub numărul 34632/215/2017, privind pe inculpatul N******** D******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 02 februarie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 02.02.2018