P**** I* M*****
InculpatÎn tem. art.29 alin. 1 lit. c din legea nr. 656/2002 modif. şi rep. cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; art. 396 alin. 10 Cod proc. penală condamnă pe inculpatul Puică Marian, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. În baza art. 65 Cod penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c Cod penal 1969, pe o perioadă de 5 ani, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 426 din 23.09.2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 4766/101/2014, definitivă prin necontestare la data de 29.04.2014 în pedepsele componente de: - 3 ani închisoare, aplicată pentru infrac?iunea prev. de art 215 alin.l şi 3 CP v, cu aplic. art.320 ind.l Cpp v. (faptă comisă la 10.09.2008) prin sentinţa penală nr.112/29.04.2013, pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă prin decizia penală nr.1114/13.06.2013 a Cur?ii de Apel Bucureşti, secţia I penală; - 4 luni închisoare, pentru infracţiunea dc participa?ie improprie la infracţiunea de fals material in înscrisuri oficiale; 4 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals; 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune cu privite la calitatea mărfurilor, pedepse aplicate pri sentinţa penală nr. 393/14.07.2006, pronunţată de Judecătoria Segarcea, modificată prin decizia penală nr. 225/08.07.2009 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1144/19.11.2009 a Curţii de Apel Craiova; - 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c Cod penal, pentru infrac?iunea prev. de art.26 rap. la art. 215 alin.1,2,3,4, şi 5, cu aplic. art. 41 alin.2 Cp.; 200 lei amendă, pentru infracţiunea prev. de art. 290 Cp, cu aplic. art. 41 alin.2 Cp, pedepse aplicate prin sentinţa penală nr.237/11.05.2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, modificată prin decizia nr. 257/30.11.2011 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 3708/14.11.2012, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; - 3 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c Cp v., pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată; 2 ani şi 8 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.l lit-a teza a Il-a. lit.b şi lit.c Cp v., pentru evaziune fiscală; şi 1 an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de cesionare fictivă a părţilor sociale ale societăţii, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, pedepse aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 261/29.06.2012, pronunţată de Tribunalul Arad, definitivă prin decizia penala nr. 202/A/24.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, şi prin decizia penală nr. 507/12.02.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; - 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.l lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c Cp 1969., pentru infracţiunea prev. de art.9 alin.l lit.b din Legea nr. 241/2005, rap. la art.9 alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic, art.41 alin.2, art.42 Cp v. (faptă săvârşită în cursul anului 2007), pedeapsă aplicată prin sentinţa penală nr. 398/09.10.2012 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr.9/A/18.01.20l3 a Curţii de Apel Timişoara şi prin decizia penală nr.2217/21.06.2013 a înaltei Curţi de Casa?ie ?i Justi?ie Bucureşti; - 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit,a, b şi g din noul Cod penal, pentru infrac?iunea prev. de art. 9 alin. 1 lit.b din Legea nr. 241/2005, rap. la art.9 alin.2 din Legea nr.541/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cp v. ?i art.5 din noul Cod penal şi art.396 alin.10 Cpp (faptă săvâr?ită în perioada noiembrie 2007 - 25.07.2008), pedeapsă aplicată prin sentin?a penală nr.583/15.05/2014, pronunţată de Tribunalul Arad, definitivă prin neapelare la 17.06.2014. În baza art. 36, raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, astfel cum au fost mai sus precizate cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată priun prezenta, urmând ca inculpatul PUICĂ MARIAN să execute pedeapsa principală cea mai grea, şi anume aceea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare (spor aplicat prin sentinţa penală nr. 261/29.06.2012, pronunţată de Tribunalul Arad, def. prin d.p. nr.202/A/24.10.20I2, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, şi prin decizia penală nr.507/12.02.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi menţinută prin sentin?a penală nr.112/29.04.2013, pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă prin decizia penală nr.1114/13.06.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală); în total, 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b, c Cp, pe o durată de 5 ani. Pedeapsa accesorie prevăzută de art.64-71 din vechiul Cod penal, aplicată condamnatului se va executa, potrivit art. 65 alin.l şi 3, art.66 alin.1 lit. a, b şi g din noul Cod penal. Deduce din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare reţinerea din 12.03.2007 şi perioadele arestării preventive din 20.03.2007 - 03.04.2007, respectiv din 25.10.2011 - 02.04.2012 precum şi pedeapsa deja executată din 19.11.2012-10.04.2015. Constată anulate vechile mandate de executare a pedepsei închisorii nr.241/20I3 din 20.06.2013, emis de judecătoria Feteşti, in baza sentinţei penale nr. l12/29.04.2013, pronunţată de Judecătoria Feteşti, definitivă prin decizia penală nr.1114/13.06-2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală; nr. 471/2012 din 25.06.2013, emis de Tribunalul Arad, în baza sentinţei penale nr. 398/09.10.2012 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr.9/A/18.0l.2013 a Curţii de Apel Timişoara şi prin decizia penală nr.2217/21.06 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti; şi nr. 645/2014 din 18.06.2014 emis de Tribunalul Arad, în baza sentinţei penale nr. 583/15.05.2014, pronunţată de Tribunalul Arad, definitivă prin neapelare la 17.06.2014. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 482/03.10.2014 emis de Tribunalul Mehedinţi în baza sentinţei penale nr. 426/2014 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei hotărâri. În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de câte 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În tem. art.273 Cod proc. penală dispune virarea sumei de 520 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad reprezentând onorariu avocaţial din oficiu Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24.10.2017.
Hotarare 446/2017 din 24.10.2017Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se vor face în data de 24.10.2017, orele 14,00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2017Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se vor face în data de 23.10.2017.
Incheiere de sedinta din 16.10.2017T.16.10.2017- în vederea efectuării unor adrese pentru depunerea la dosar a fişei de cazier judiciar şi a unor hotărâri privind pe inculpat.
Incheiere de sedinta din 25.09.2017T 25.09.2017 pentru ca inculpatul să-şi angajeze avocat ales.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017