I*** D*****
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. (1) Cod. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) şi 396 alin. (2) Cod. proc. pen. condamnă pe inculpatul I*** D*****, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 67 alin. (1) la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) Cod. pen. instan?a interzice inculpatului I*** D***** ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa cu închisoare, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i i) Cod. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa cu închisoare exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; - dreptul de a conduce autovehicule de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 96 alin. (4) Cod. proc. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani ?i 4 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 681/06.10.2014 pronun?ată de Judecătoria Sectorului 1 Bucure?ti în dosarul 29022/299/2014, definitivă prin neapelare la 05.11.2014. În temeiul art. 96 alin. (5) Cod penal rap. la art. 43 alin. (1) Cod penal, adaugă pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 2 ani ?i 4 luni stabilită prin sentin?a penală nr. 681/06.10.2014 pronun?ată de Judecătoria Sectorului 1 Bucure?ti în dosarul 29022/299/2014, definitivă prin neapelare la 05.11.2014, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 3 ani ?i 10 luni închisoare. Dispune emiterea mandatului pentru pedeapsa aplicată prin prezenta, la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În temeiul art. 72 alin. (1) Cod. pen. deduce din pedeapsa închisorii de 3 ani ?i 10 luni aplicată prin prezenta, perioada executată anterior, de la 13.03.2014 până la data de 12.04.2014. Se vor păstra celelalte menţiuni din cuprinsul sentinţei penale nr. 681/06.10.2014 pronun?ată de Judecătoria Sectorului 1 Bucure?ti în dosarul 29022/299/2014, definitivă prin neapelare la 05.11.2014, care nu contravin prezentei. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 950 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 150 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală ?i 800 de lei cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare ?i de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 17.09.2019.
Hotarare 1984/2019 din 17.09.2019Stabileşte pronunţarea la data de 17.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2019În vederea administrării probei cu martori, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 11.07.2019În vederea respectării dreptului la apărare, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 27.06.2019În vederea asigurării dreptului la o apărare efectivă, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019pt lipsa inculpatului, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019pt lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 07.03.2019lipsa raportului de expertiză medico-legală
Incheiere de sedinta din 07.02.2019în vederea efectuării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 13.12.2018lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.11.2018termen preschimbat la 15.11.2018
pt lipsa raportului de expertiză medico-legală, amână cauza
Incheiere de sedinta din 24.09.2018pt lipsa raportului de expertiză, amână cauza
Incheiere de sedinta din 10.09.2018pt lipsa raportului de expertiză, amână cauza
Incheiere de sedinta din 18.06.2018pt lipsa raportului de expertiză medico-legală, amână cauza
Incheiere de sedinta din 21.05.2018în vederea adminsitrării probelor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 26.03.2018pt lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 26.02.2018pt lipsa relaţiilor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 12.02.2018pt a se comunica relaţii, amână cauza
Incheiere de sedinta din 29.01.2018pt lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 20.11.2017pt lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 06.11.2017pt lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 09.10.2017faţă de cererea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 17.07.2017