S** C** 2*** S*****
DebitorB****** S*****
CreditorAdmite cererea formulată de creditoarea B****** S*****, cu sediul în ... În temeiul art. 72(6) din Legea nr. 85/2014 dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei S** C** 2*** S***** cu sediul social în ... În baza art. 73 coroborat cu art. 45 (1) lit. d din Lg.85/2014 desemnează administrator judiciar provizoriu pe C.I.I. Enache Marilena Mariana cu sediul în ... care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea 85/2014 precum şi orice alte atribuţii stabilite de lege. Stabileşte administratorului judiciar desemnat un onorariu de 500 lei lunar. În baza art. 74 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii de insolvenţă, debitoarea este obligată să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. (1) din lege. În baza art. 85(3) din Legea 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitoarei constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. În baza art. 86 din Legea 85/2014 dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are conturi să nu dispună de sume fără un ordin al administratorului judiciar. Administratorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. În baza art.101 (1) din Legea 85/2014 dispune administratorului judiciar ca în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, să procedeze la inventarierea bunurilor debitoarei. În baza art.99 din Legea 85/2014 dispune notificarea deschiderii procedurii tuturor creditorilor, debitoarei şi oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii. Dispune administratorului judiciar desemnat să realizeze notificarea deschiderii procedurii insolvenţei conform art. 99 (3) din Legea 85/2014. Dispune publicarea notificării pe cheltuiala debitoarei într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi în orice caz cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor conform art. 100 din Legea 85/2014. Notificarea va cuprinde următoarele termene: a) termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor - 19.05.2017; b) termenul pentru verificarea creanţelor, întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 09.06.2017; c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 05.07.2017; d) termenul primei şedinţe a adunării creditorilor – 14.06.2017. Locul şi ora primei şedinţe a creditorilor vor fi stabilite de administratorul judiciar, care va realiza şi convocarea creditorilor. În baza art. 39 din Legea 85/2014 dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii iar în caz de neîndeplinire a obligaţiei contul va fi deschis de administratorul judiciar. Pentru aplicarea art. 75 din Legea 85/2014 dispune comunicarea prezentei instanţei judecătoreşti în a cărei jurisdicţie se află sediul debitoarei şi băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Dispune comunicarea unei copii de pe minută administratorului judiciar desemnat. Termen pentru analizarea stadiului procedurii la 26.07.2017. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică.